Instruirea angajaților pentru binele cetățenilor
👥️Angajații din administrația publică locală a municipiul Giurgiu vor fi instruiți în perioada ce urmează, în mai multe sesiuni de curs organizate în cadrul proiectului „Mecanisme și proceduri administrative moderne în Primăria Giurgiu (MEPAM)”.
➡️Aceasta reprezintă una dintre activitățile proiectului, respectiv “Îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților specifice personalului din UAT” cu următoarele două subactivități: “dezvoltarea și implementarea unui program specific de dezvoltare de competențe privind implementarea și susținerea de măsuri de simplificare atât din perspectiva back-office, cât și front-office, pentru personalul cu funcții de conducere și execuție din administrația publică locală” și “dezvoltarea și implementarea unui program specific de dezvoltare de competențe privind planificarea strategică și planificarea bugetară pentru persoanele alese prin vot (demnitari și consilieri)”.
‼️În cadrul serviciilor de instruire urmează a fi realizate următoarele obiective:
– dezvoltarea de competențe privind funcționalitatea sistemelor implementate la nivelul UAT-ului;
– dezvoltarea de competențe privind planificarea strategică și planificarea bugetară pentru persoanele alese prin vot, inclusiv prezentarea mecanismului de bugetare participativă.
📃Rezultatul ce urmează a fi atins este reprezentat de instruirea și pregătirea profesională a 64 de persoane. La sfârșitul programului de instruire fiecare participant va primi o diplomă de certificare a competențelor/cunoștințelor dobândite.
📢Reamintim că obiectivul general al proiectului „Mecanisme și proceduri administrative moderne în Primăria Giurgiu (MEPAM)”, cod MySMIS 126535/cod SIPOCA 564, constă în modernizarea mecanismelor și procedurilor administrative la nivelul Municipiului Giurgiu, în vederea creșterii capacității instituționale privind fundamentarea deciziilor și planificare strategică pe termen lung, precum și reducerea birocrației, prin implementarea și susținerea de măsuri de simplificare, atât din perspectiva back-office, cât și din perspectiva front-office, pentru serviciile furnizate către comunitate.